A fost o vreme cand respiram aerul expirat de tine, cand imi ajungeau cuvintele tale pentru toate ranile mele, cand ma inveleam cu privirile tale, cand pasii mei cautau nevinovati orice urma a trecerii tale, cand sufletul meu incatusat statea cuminte si tacut la poarta incapatanarii tale.

Ma uita timpul umbland dupa fericirea efemera pe care mi-o dadeai cu zgarcenie si numai cu lingurita, asa cum se dau medicamente copiilor mici, niciodata insa nu m-am plans de asta, ba mai mult, am zambit mereu si-am multumit ca sa nu par prea pretentioasa sau prea incomoda. Mai stii noptile cu luna in care te asteptam, invelita in parfumuri, ca o mireasa orientala sau noptile cu ploaie cand ma gaseai, calda ca o pisica persana, in patul ingust? Si mai stii zilele cu soare rotund si arzator cand radeam ca sa razi si tu si ma uitam piezis inspre cer printre gene si tu-mi spuneai minciuni despre noi, despre mine si ma trezeam cu ochii plini de lacrimi?
Traiam atunci ca fermecata de vraja unei iubiri care crestea in mine insingurata dar puternica, adevarata, iar tu stiai si-ai preferat sa taci, sa fii las, sa ma privesti arzand si sa-ti incalzesti sufletul amortit la flacara din mine. Stiai, vedeai, simteai asta de fiecare data cand ma aveai in brate, de fiecare data cand ma priveai in ochi, de fiecare data cand imi vorbeai si ai tacut. Ti-ai facut o datorie de onoare din a-mi repeta mereu ca  ma iubesti si m-ai tinut legata strans de tine, sa nu ma scapi printre degete, sa nu primeasca nimeni altul ceea ce primeai tu ori de cate ori te intorceai inspre mine. Mi-ai spus in o mie de feluri ca nu vrei sa ma ranesti, ca sa inteleg bine, si-am inteles, si poate c-as fi renuntat la zbucium daca nu te-ai mai fi intors niciodata.

Dar, lacom, veneai mereu sa-mi amintesti ca existi si ca ma stapanesti, uneori cand nu mai speram sa te vad, alteori dupa ce abia plecasesi, si o luam de la capat cu noptile albe de dragoste si nebunie. Si-apoi iar despartirea, cu "te iubesc"-urile ei pe care le stiam pe de rost.

Un timp am trait asa sub semnul tau, mirata de cata putere aveam, ametita de iubire, innebunita de speranta si rapusa de incertitudini. Imi era greu sa ma impart mereu intre dragostea pentru tine si restul vietii mele in care trebuiau sa incapa o multime de alte lucruri care insa, isi pierdeau importanta pentru mine. M-am lasat dusa de ape in mijlocul valtorii, acolo unde sunt ascunse renuntarile si umilinta.

M-ai privit cu o usoara mila, sau cine stie, poate chiar cu un soi de dragoste ciudata, mi-ai intins mana si m-ai tras usor inspre mal. Nu pe mal, era prea mult pentru tine, inspre mal, ai fost ingrijorat doar atat cat poate fi ingrijorata o pasare de prada de soarta iepurelui cazut in apa: ca se-nneaca si nu-l mai gaseste. Ai fost mereu lacom, aveai ceva de animal de prada in felul in care imi frangeai trupul in catusa imbratisarii tale. Si poate asta m-a salvat in cele din urma, senzatia ca voi sfarsi devorata de lacomia ta, m-a trezit la realitate, m-a scos de sub vraja otravita a ochilor tai.

Am vazut, nu limpede si nu de la inceput, ca pot sa exist si in afara existentei tale. A fost prima mea mare victorie impotriva ta si-a lumii tale. A lumii si iubirii tale false...